Gheorghe Mulţescu este noul antrenor al Astrei Giurgiu
Gheorghe Mulţescu a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de fotbal Astra Giurgiu, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.
Mulţescu va conduce antrenamentul de miercuri după-amiază, programat la Ploieşti, şi va debuta oficial la Cluj-Napoca, duminică, în partida cu CFR.
În vârstă de 66 de ani, Mulţescu este la al treilea mandat pe banca Astrei, după cele din 2001-2002 şi 2012, precizează sursa menţionată. Gigi Mulţescu va fi ajutat de către secunzii Daniel Timofte, Yuksel Yeşilova, care au mai fost şi el la Astra, în timp ce de pregătirea portarilor se va ocupa Ionuţ Boşneag.
Mulţescu a antrenat-o ultima oară pe CS Universitatea Craiova, de care s-a despărţit la finalul sezonului trecut.
Staff-ul echipei „satelit” a clubului Astra Giurgiu, compus din Marius Măldărăşanu, Laurenţiu Costache şi Florentin Rădulescu, a condus antrenamentul de marţi al echipei de Liga 1.
Conducerea clubului Astra Giurgiu a reziliat de comun acord contractul cu antrenorul Edward Iordănescu, luni, ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate în ultima perioadă.