Liga I, etapa a 2-a: Ex. utistul Florea îi strică (re)debutul lui Contra pe banca lui Dinamo, UTA – pe locul 10 până la reluarea campionatului!

0

Sâmbătă, a fost ziua remizelor în Liga 1, rezultate indirecte deloc rele pentru UTA, care rămâne în pluton cu cele două puncte acumulate în primele 180 de minute oficiale pe scena primului eșalon. Mediașul a făcut primele trei sale puncte vineri, lăsând-o pe FC Argeș, fără număr la casă înainte de „ciocnirea” nou-promovatelor, ce va avea loc peste două săptămâni, pentru ca azi sibienii de la Hermannstadt să treacă de la extaz la agonie în câteva secunde. Au marcat în al doilea minut de prelungire, dar au fost egalați de Clinceniul lui Poenaru câteva secunde mai târziu.

În nocturna de sâmbătă, campiaona CFR Cluj a acuzat șocul ieșirii din preliminariile UEFA Champions League și s-a împiedicat, acasă, de Sepsi Sfântu Gheorghe. A fost meciul revederii pentru Cristi Bălgrădean și Florin Purece, fost colegi la Atletico, UTA și Chiajna, rezultatul de 0-0 fiind bun doar pentru mijlocașul covăsnenilor. De menționat că Ciprian Deac a ratat un penalty, al doilea în trei zile, după cel cu Dinamo Zagreb.

Duminică a fost ziua gazdelor, cu victorii clare, fără gol încasat. Derby-ul Moldovei s-a decis, totuși, după minutul 68, în timp ce CSU Craiova a închis repede conturile cu Astra, echipă pentru care a evoluat și Romario Moise, mijlocașul care a promovat cu UTA și  care e dorit în continuare la Arad. În fine, pe arena „Națională” FCSB, cu Dennis Man autor a două pase decisive, nu a avut mari probleme cu Viitorul, care nu se regăsește fără Gică Hagi pe bancă. Partida de pe „Arena Națională” a fost arbitrată de Ovidiu Hațegan.

În concluzia rundei, Chindia a produs surpriza cu Dinamo. Spunem surpriza pentru că târgoviștenii au avut avut cazuri de COVID în lot, cu tot cu antrenorul Emil Săndoi, ce a văzut victoria echipei sale în izolare. Cel care a decis partida a fost ex. utistul Daniel Florea, care a marcat în prelungirile primei reprize din pasa lui Diaz.

Vineri

Gaz Metan Mediaş – FC Argeş Piteşti 2-0

Ondřej Bačo (41), D. Cardoso (52)

FC UTA Arad – FC Voluntari 0-0

Sâmbătă

FC Hermannstadt – Academica Clinceni   2-2

A. Bălan 27, F. Fortes 90+2 / R. Patriche 67, M. Șerban 90+4

CFR Cluj – Sepsi Sfântu Gheorghe  0-0

Duminică

FC Botoşani – CSM Politehnica Iaşi 4-0

H. Keita 68, M. Dugandzic 83, 88, Ofosu 84

CS Universitatea Craiova – Astra Giurgiu 2-0

Coljic 22, Cicâldău 26 (pen.)

FCSB – FC Viitorul 3-0

Fl. Tănase 2, Mladen 50 (autogol), Vînă 90+1

Luni, ora 21

Chindia Târgoviște – Dinamo Bucureşti  1-0

D. Florea 45+2

Clasament

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Etapa următoare (11-14 septembrie): Clinceni – Chindia, Dinamo – Botoșani, Poli Iași – Gaz Metan, FC Argeș – UTA, Voluntari – FCSB, Viitorul – CS Universitatea, Astra – Sepsi, CFR Cluj – Hermannstadt.

FOTO: Universitatea Craiova (Facebook)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *