Primul antrenament la FC Argeş a fost condus de noul antrenor, Emil Săndoi

Alb-violeţii s-au reunit la stadionul „Nicolae Dobrin” sub comanda principalului Emil Săndoi. La prima şedinţă de antrenament condusă de tehnicianul oltean au fost prezenţi 22 de jucători care au evoluat şi în prima parte a sezonului pentru echipa de fotbal a Piteştiului. Singurii absenţi motivaţi au fost mijlocaşii Andrei David şi Raul Costin, care de săptămâna viitoare se vor alătura lotului.

Primul antrenament a fost efectuat pe terenul sintetic al arenei din Trivale şi a fost unul de reacomodare la efort după această vacanţă de iarnă.

Începând de astăzi, piteştenii îşi vor intensifica şedinţele de pregătire, urmând ca pe 23 ianuarie să intre în cantonament. În perioada precompetiţională, FC Argeş va disputa şapte meciuri de verificare cu echipe de liga a patra, a treia şi a doua, cei mai puternici parteneri de întrecere ai piteştenilor fiind Chindia Târgovişte şi Metaloglobus Bucureşti, colegele din eşalonul secund. Din cele şapte partide, cinci se vor disputa la Piteşti, iar celelalte două în deplasare.

Tehnicianul oltean va fi ajutat de secundul Vali Năstase, preparatorul fizic Dan Didiţă şi antrenorul cu portarii Dumitru Hotoboc.

Principalul grupării din Trivale îşi doreşte să întărească lotul după ce va face o evaluare a potenţialului fotbaliştilor actuali.

„Este prima zi a pregătirilor şi nu pot spune prea multe lucruri despre transferuri. Astăzi o să luăm pulsul, să vedem ce s-a întâmplat şi în această perioadă de vacanţă pentru că noi le dădusem un program jucătorilor. Până la urmă suntem în România şi mai pot fi scăpări. Sperăm să nu mai fie de acum încolo. Vrem să vedem de la ce nivel plecăm. În funcţie de asta, în perioada următoare să putem să ne desfăşurăm antrenamentele în condiţii optime. Sunt convins că cei din conducere ne vor pune totul la dispoziţie. Mai trebuie să mai avem şi puţină baftă cu vremea. Este stabilit programul pe aceste şase săptămâni. Vor fi şi unele jocuri amicale care în principal sunt planificate. Acolo pot să mai apară unele mici modificări. Obiectivul meu personal este să urcăm cât se poate de sus. Ne mai dorim câţiva jucători, dar asta nu înseamnă că nu avem încredere deplină în fotbaliştii care sunt în momentul de faţă la FC Argeş. Dacă vom avea oportunităţi să mai aducem anumiţi jucători, câte unul în fiecare compartiment o vom face. Nu îi vom aduce doar de dragul de a-i aduce”, a declarat Emil Săndoi.

Lotul prezent la reunire:

portari: Tavi Popescu, Nicuşor Grecu, Alexandru Oprican;
fundaşi: George Cotigă, Dorinel Oancea, Ionuţ Mihăiescu, Băgdan Vişa, Cătălin Stan, Dănuţ Şerbănică, Andrei Tofan;
mijlocaşi: Alin Popa, Ionuţ Năstăsie, Ionuţ Şerban, Robert Grecu, Radu Bîrzan, Antonio Cruceru, Andrei Panait;
atacanţi: Vasile Buhăescu, Marius Albu, Cătălin Barbu, Costin Stoica, Andrei Nilă.

Programul echipei:

23 ianuarie – 2 februarie / cantonament la IATSA
25 ianuarie / FC Argeş – Unirea Bascov (Liga a IV-a)
1 februarie / FC Argeş – Academia Rapid (Liga a IV-a)
7 februarie / FC Argeş – Chindia Târgovişte
28 ianuarie / FC Argeş – FC Aninoasa (Liga a III-a)
10 februarie / FC Argeş – Petrolul Ploieşti (Liga a III-a)
14 februarie / Metaloglobus Bucureşti – FC Argeş
17 februarie / Popeşti Leordeni (Liga a III-a) – FC Argeş

 

sursa: liga2.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *