Subiectele ce vor fi dezbătute la Adunarea Ligii a doua și la Adunarea Generală a FRF

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal ce va avea loc sâmbătă, 27 mai 2017, la ora 11:00, la Casa Fotbalului, va duce automat la câteva schimbări în cadrul etapelor din acel weekend din campionatele Ligii 2 şi 3.

Astfel, etapa a 37-a a Ligii 2, penultima a sezonului, nu se va mai disputat sâmbătă 27 mai, ci a fost reprogramată o zi mai târziu, pe 28 mai. Tot în acel weekend, în Liga 3, ultima etapă a campionatului (a 30-a a seriilor 1, 3 şi 5 şi a 26-a pentru seriile 2 şi 4) a fost reprogramată exclusiv pentru ziua de vineri, 26 mai, de la ora 18:00, în loc de sâmbătă, 27 mai.

S-a luat această decizie pentru ca toţi reprezentanţii cluburilor din ţară să poată participa la Adunarea Generală a FRF din 27 mai, astfel ca aceştia să nu fie ocupaţi cu meciurile echipelor lor. În plus, o zi mai devreme, pe 26 mai, conducătorii cluburilor din eşalonul secund, vor fi invitaţi şi la Adunarea Ligii a 2-a.

Printre subiectele care vor fi discutate şi propuse la vot în cadrul Adunării Generale a FRF şi care interesează direct şi echipele din Liga 2 sau 3 se numără şi principiul solidarităţii financiare. Conducătorii cluburilor din Liga 1 au anunţat că nu îl susţin, însă preşedintele FRF e convins că acesta va trece la votul Adunării Generale.

Cât priveşte subiectele care vor fi discutate în cadrul Adunării Ligii a 2-a acestea sunt patru la număr:

  • drepturile TV pentru noul sezon;
  • modul de împărţire al banilor din drepturile TV;
  • modul de organizate al sistemul competiţional, continuarea pe o serie;
  • alocarea denumirii campionatului Ligii a 2-a unui sponsor, după ce şi-a lansat brandul.

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *