Superliga etapa 25: UTA a ratat șansa de a se apropia de ultimul loc de play-off
Superliga etapa 25: UTA a ratat șansa de a se apropia de ultimul loc de play-off.
Vineri
Oțelul Galați – FC U Craiova 1948 1-0
Oțelul o bate tur-retur pe Craiova lui Mititelu, fără să încaseze gol. Ca și în Bănie pe lista marcatorilor a apărut Bodișteanu, cu mențiunea că de această dată reușita juniorului împrumutat de la Farul a fost decisivă pentru destinația punctelor. Echipa lui Dorinel Munteanu și-a dominat destul de clar adversarul, și-a creat și alte ocazii, oltenii având replică doar în ultimele 10 minute. Atunci, Chițu nu a ajuns de puțin la o pasă a lui Negru, iar Jibril a tras mult peste poartă din poziție bună. Cel puțin deocamdată, trupa de pe Dunăre trece la un punct peste UTA, care luni are de jucat cu Botoșaniul acasă.
Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 2-2
Duelul „studențesc” de la Craiova a avut două reprize distincte. În prima, oltenii au fost mai buni și au profitat și de imprudențele din careul lui Gorcea ale lui Vătăjelu și Roger, iar Houri și Căpățână au transformat penalty-urile acordate de Radu Petrescu. Sabău a făcut nu mai puțin de patru schimbări la pauză, fostul brazilian al UTA-ei fiind trecut și el pe bancă, iar clujenii au înviat subit. Au avut nevoie de doar 17 secunde de la startul actului secund pentru a reveni în joc prin reușita lui Vali Gheorghe. Tot fostul mijlocaș al lui FCSB, curtat și de UTA, a făcut faza din care U. Cluj a obținut (la VAR) penalty-ul transformat de Nistor. Zajkov putea ține toate punctele la Craiova, în cel de-al treilea minut de prelungire.
Sâmbătă
Politehnica Iași – FC Voluntari 0-0
Meci foarte sărac în evenimente în Copou. Din postura de gazde, Poli Iași a avut mai mult inițiativa, dar, în afara șuturilor anemice ale lui Kabran și Marchioni, nu au creat nu știu ce pericol. Au mai avut o fază la care puteau primi un penalty, la presupusul henț al lui Popescu, dar, în rest, prea puțin pentru o echipă ce-și propune un final liniștit de sezon. Durere și jale și dincolo, unde Nicolae Dică nu prea a reușit să dea imboldul așteptat. Nemec a avut un gol anulat la Iași, dar offsideul a fost mare la faza pornită de la ex. utistul Cascini.
CFR 1907 Cluj – FC Rapid 1923 0-1
Bergodi și-a bătut fosta echipă, unde antrenează acum fostul antrenor al Rapidului. Adi Mutu primește o lovitură în plex de la foștii elevi, după un meci cu un ritm bun, dar nu cu multe ocazii de clare de poartă. Djokovici, un alt ex., a fost decisiv pentru destinația celor trei puncte cu o execuție norocoasă, ce l-a atins și pe Mogoș înainte de a-l păcăli pe Sava. Mogoș se putea revanșa dacă nu trăgea exact în Aioani din poziție de unu la unu cu acesta, dar și Rrahmani a avut o ocazie la fel de mare în partea a doua. Deac, respectiv Krasniqi au avut șuturi în plasa laterală, dar și Muhar sau Albu au mai fost aproape de țintă. Concluzia serii este că Rapidul devine a doua forță din SuperLigă după prima victorie după 12 ani în Gruia.
Duminică
FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești 0-0
Meci fără sare și piper pe „Muncipalul” sibian între două echipe preocupate, mai degrabă, să se anuleze reciproc. Cei doi portari, în special Zima, au avut ceva treabă doar la șuturi din afara careului. Butean și-a încercat șansa în două rânduri, Stoica și el o dată, în timp ce dincolo Hanca și Jair au avut prea mare încredere în execuțiile lor, care au fost – mai degrabă – modeste. Până la urmă, cu punctul luat, Hermannstadt va termina etapa pe loc de play-off, dar UTA, dacă bate Botoșaniul luni, vine la un singur punct în spate.
FCSB – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-0
Liderul nu pierde șansa să mai pună trei puncte între ea și CFR Cluj, echipa considerată principala contracandidată la titlu. „Omul victorie” a fost Băluță, care a punctat cu un șut cu stângul din unghi, pe traiectorie fiind și David Miculescu. Apoi, fostul „decar” al UTA-ei a ratat o ocazie mare, din poziție de unu la unu cu portarul, ca și colegii sai Coman și Phelipe. Sepsi a avut șansele sale după centrări din benzi, tratate insuficient de bine de Safranko și Kescskes. Echipa din Secuime ajunge la trei eșecuri consecutive și va trebui să transpire din greu pentru locul de play-off ce părea acontat după schimbarea la nivelul băncii tehnice Ciobotariu – Storck.
Luni
UTA Arad – FC Botoșani 2-2
Bătrâna Doamnă nu scapă de prostul obicei de vărsa găleata cu lapte. Culoarul spre un loc nesperat de play-off era excelent dacă arădenii ar fi bătut-o acasă pe codașa FC Botoșani, în fața unui stadion plin, însă a ieșit o remiză chinuită. Chiar dacă nu a jucat grozav nici în prima parte, UTA a avut 1-0 pe tabelă, după golul frumos al lui Căpușă, după care moldovenii a profitat de erorile mari pe zonă centrală ale echipei lui Rednic și s-au dus la 2-1. Ba au mai și jucat în superioritate numerică după eliminarea lui Conte, doar că arădenii au găsit golul egalizator, după un corner și „capul” uruguaianului Lopez. Punctul o urcă pe formația de pe Mureș un singur loc, de pe 12 pe 11, când se putea ajunge până pe poziția a 8-a la finalul rundei.
Farul Constanța – Dinamo București 0-2
Surpriza etapei a produs-o „lanterna roșie” pe terenul campioanei en-titre. Farul a jucat foarte slab, în special trei sferturi din meci, iar Dinamo a mulțumit și a „lovit” prin „capul” lui Velkovski și Politic, la capătul unui contraatac – școală. Trupa lui Hagi s-a mai trezit puțin în ultimele 20 de minute, când Larie a lovit o bară iar șuturile lui Cojocaru i-au dat mari emoții lui Golubovic. „Regele” a recunoscut că există o problemă de mentalitate în cadrul echipei sale, care rămâne pe loc de play-off (5), dar rămâne în bătaia puștilor echipelor ce o urmăresc.
Vineri, 9 februarie
Oțelul Galați – FC U Craiova 1948 1-0
Bodișteanu 64
Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 2-2
Houri 9 – penalty, Căpățână 45 – penalty / V. Gheorghe 46, Nistor 64 – penalty
Sâmbătă, 10 februarie
Politehnica Iași – FC Voluntari 0-0
CFR 1907 Cluj – FC Rapid 1923 0-1
/ Djokovici 9
Duminică, 11 februarie
FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești 0-0
FCSB – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-0
Băluță 16
Luni, 12 februarie
UTA Arad – FC Botoșani 2-2
Căpușă 32, A. Lopez 90 / E. Lopez 51, Gabriel 56
Cartonaș roșu: Ibrahima Conte 73 (UTA)
Farul Constanța – Dinamo București 0-2
/ Velkovski 29, Politic 48
Clasament

Etapele următoare:
Etapa 26
Vineri, 16 februarie
Ora 17.00 Petrolul Ploiești – Politehnica Iași
Ora 20.00 FC Rapid 1923 – FC Hermannstadt
Sâmbătă, 17 februarie
Ora 14.00 FC Voluntari – UTA Arad
Ora 21.30 FC U Craiova 1948 – CFR 1907 Cluj
Duminică, 18 februarie
Ora 17.15 FC Botoșani – Universitatea Craiova
Ora 20.00 Dinamo București – Oțelul Galați
Luni, 19 februarie
Ora 17.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Farul Constanța
Ora 20.30 Universitatea Cluj – FCSB
Etapa 27
Vineri, 23 februarie
Ora 17.00 FC Hermannstadt – FC U Craiova 1948
Ora 20.00 CFR 1907 Cluj – Dinamo București
Sâmbătă, 24 februarie
Ora 14.00 UTA Arad – Petrolul Ploiești
Ora 17.00 Farul Constanța – Oțelul Galați
Ora 20.00 Politehnica Iași – FC Rapid 1923
Duminică, 25 februarie
Ora 14.00 Sepsi Sf. Gheorghe – Universitatea Cluj
Ora 20.00 FCSB – FC Botoșani
Luni, 26 februarie
Ora 20.00 Universitatea Craiova – FC Voluntari
Etapa 28
Marți 27 februarie
Ora 16.15 FC U Craiova 1948 – Politehnica Iași
Ora 18.30 Dinamo București – FC Hermannstadt
Ora 21.00 Oțelul Galați – CFR 1907 Cluj
Miercuri, 28 februarie
Ora 18.30 Universitatea Cluj – Farul Constanța
Ora 21.00 FC Rapid 1923 – UTA Arad
Joi, 29 februarie
Ora 16.15 FC Botoșani – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 18.30 Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova
Ora 21.00 FC Voluntari – FCSB
Etapa 29
Vineri, 1 martie
Ora 20.00 Politehnica Iași – Dinamo București
Sâmbătă, 2 martie
Ora 14.00 UTA Arad – FC U Craiova 1948
Ora 17.00 FC Hermannstadt – Oțelul Galați
Ora 20.00 Farul Constanța – CFR 1907 Cluj
Duminică, 3 martie
Ora 14.30 Universitatea Cluj – FC Botoșani
Ora 20.30 FCSB – Petrolul Ploiești
Luni, 4 martie
Ora 17.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Voluntari
Ora 20.00 Universitatea Craiova – FC Rapid 1923









