Clasamente fotbal

Clasamente fotbal, liga 1, liga 2, liga 3, Premier League, La Liga, Serie A, Bundesliga

Liga 1: Flavius Stoican este noul antrenor al lui Dinamo. Rednic demis prin telefon!

Liga 1: Flavius Stoican este noul antrenor al lui Dinamo. Rednic a fost notificat prin telefon!

Mircea Rednic a anunțat, după ultimul meci din campionat, scor 0-2 cu Farul Constanța, că va face schimbări mari la nivelul lotului și că abia de acum poate fi considerat răspunzător pentru rezultatele lui Dinamo. Totuși, Iuliu Mureșan a anunțat plecarea lui Mircea Rednic și numirea lui Flavius Stoican în funcția de antrenor principal.

„Subsemnatul, Mureșan Iuliu Paul, administrator special al debitoarei DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement), cu sediul în București, str. Ștefan Cel Mare, nr. 7-9, Sector 2, Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/1429/2001, Cod Unic de Înregistrare RO 13699971, conform Încheierii de ședință pronunţată la data de 22 Noiembrie 2021, în dosarul nr. 18583/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului București, Secţia a VII-a Civilă, sub supravegherea ”RTZ & Partners” SPRL, Filiala Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Str. Wilhelm Filderman nr. 18, etaj 3, birou 9, sector 3, ce a fost desemnată în calitate de administrator judiciar prin Încheierea de ședință pronunţată la data de 28 Iunie 2021, în dosarul nr. 18583/3/2021,

în vederea informării opiniei publice, a creditorilor și a participanților la procedură,
vă aducem la cunoștință următoarele:

1. Contractul de activitate sportivă încheiat între clubul DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement) și Domnul Mircea Rednic și-a încetat efectele cu efect imediat azi, 21 Decembrie 2021.

2. Începând de mâine, 22 Decembrie 2021, calitatea de antrenor principal al DINAMO 1948 S.A. – în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement, va fi preluată de Domnul Flavius Stoican”, se arată în comunicatul publicat de către Dinamo pe Facebook.

Liga 1: Flavius Stoican este noul antrenor al lui Dinamo.

Dinamo se clasează pe penultimul loc în clasamentul Ligii 1 cu doar 12 puncte. Mircea Rednic a făcut șase puncte pe banca lui Dinamo, a remizat cu UTA, Rapid și FC U Craiova și a câștigat cu Chindia Târgoviște.

foto: facebook Dinamo