Noul antrenor principal al Politehnicii Iași este Vasile Miriuță!

Noul antrenor principal al Politehnicii Iași este Vasile Miriuță! Tehnicianul în vărstă de 56 de ani (n. 19.09.1968) a semnat contractul cu gruparea din Copou imediat ce Emil Săndoi și conducerea clubului Poli Iași au hotărât, de comun acord, încheierea contractului tehnicianului cu gruparea din Copou. De asemenea, în aceleași condiții amiabile, a încetat și colaborarea cu antrenorul secund Valentin Năstase.

Vasile Miriuță are o experiență vastă ca antrenor. Dinamo, CFR Cluj, FC Hermannstadt, Ceahlăul Piatra Neamț, în țară, Energie Cottbus, Gyor, în străinătate sunt doar câteva dintre bornele carierei sale care se apropie de 350 de jocuri pe banca tehnică.

Ca fotbalist, Vasile Miriuță s-a format la Baia Mare, el fiind născut la Baia Sprie. La începutul anilor 90 a ajuns la Dinamo, apoi a trecut granița și a fost legitimat la formații din Ungaria, Germania și Franța, cea mai bună perioadă având-o în tricoul celor de la Energie Cottbus. A jucat și 9 meciuri pentru naționala Ungariei, cu un gol marcat, contra Spaniei.

La Poli Iași, Vasile Miriuță va colabora cu Francisc Dican (antrenor secund), Radu Sardescu (antrenor pentru portari) și Stelian Isac (preparator fizic).

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *