SuperLiga, prima etapă: CFR Cluj – Unirea Slobozia 2-1
SuperLiga, prima etapă: CFR Cluj – Unirea Slobozia 2-1.
Având în minte returul cu Paksi din preliminariile Europa League, după un 0-0 în Ungaria, Dan Petrescu a decis să lase pe bancă mulți dintre titulari, iar CFR Cluj a câștigat cu mari emoții meciul de acasă cu Unirea Slobozia. Deac a adunat nu mai puțin 500 de meciuri în tricoul lui CFR Cluj și a primit un tricou aniversar. Chiar dacă gazdele păreau să controleze jocul, deschizând scorul prin fostul jucător al UTA-ei, Postolachi, care a profitat de o eroare a altui fost jucător arădean, Coadă, lucrurile nu au fost deloc simple.
Fiică a ratat două ocazii mari și, în loc de 2-0, scorul la pauză a fost 1-1. La o fază care părea simplă, fundașul Sinyan și portarul Micai s-au încurcat la o minge, iar Afalna a împins-o în plasă. Același Afalna putea marca din nou imediat după pauză, dar Micai a avut o intervenție bună. Clujenii au crescut ritmul spre final și Păun a lovit transversala, iar centralul Moldoveanu a anulat un gol marcat de Kamara pentru un presupus fault în atac.
Ialomițenii sperau să reziste și să ajungă în prelungiri, însă, de această dată, arbitrul nu a mai fluierat fault în careu la portarul Gurău, iar fundașul Dumbrăvanu, pregătit cu UTA vara trecută, a adus cele trei puncte pentru vicecampioana en-titre.
CFR CLUJ: Micai – Al. Ţîrlea (63 M. Kamara), Sinyan, Dumbravanu, Camora – Fică, Djokovic (81 Emerllahu), Al. Păun – Deac (46 Nkololo), Postolachi (46 Gjorgjievski), Şfaiţ (63 V. Kun). Antrenor: Dan Petrescu
UNIREA SLOBOZIA: Gurău – Dorobanţu, Al. Dinu, Antoche, Şerbănică – R. Deaconu (60 Purece), Hamdiu, I. Coadă (46 Ed. Florescu) – M. Lupu (46 Bărbuţ), Afalna (77 Said Said), Aganovic (69 Dragu). Antrenor: Andrei Prepeliţă
Arbitri: Cristian Moldoveanu – Raul Ghiciulescu, Romică Bîrdeş
Arbitri VAR: Lucian Rusandru, Marius Omuţ
foto: facebook CFR Cluj









