SuperLiga, prima etapă: Sepsi – Poli Iași 1-0

SuperLiga, prima etapă: Sepsi – Poli Iași 1-0.
Sepsi a deschis scorul la prima mare ocazie a meciului. În minutul 23, Oroian a executat o lovitură liberă cu pământul, l-a surprins pe portarul Fernandez care a respins în față, iar Cosmin Matei a urmărit balonul și l-a introdus în poartă.
Covăsnenii au continuat să fie periculoși dintr-o lovitură liberă, iar cinci minute mai târziu, Kallaku a trimis puțin peste poarta apărată de Jesus Fernandez. În minutul 37, Tailson a scăpat pe partea stângă, singur pe contraatac cu Niczuly, dar a tras puțin pe lângă poarta covăsnenilor. Valentin Gheorghe a trimis un șut violent de la marginea careului, peste poarta covăsnenilor.
Politehnica Iași a început repriza a doua cu dorința egalării, dar fără a crea un mare pericol pentru Sepsi. Alimi, mijlocașul covăsnenilor, a reușit să respingă o centrare periculoasă în minutul 54. Breij (60) l-a încercat pe Fernandez de la 25 de metri, iar Stefanovici (61) a replicat cu un șut la colțul lung, respins de Niczuly. Politehnica Iași a fost aproape să egaleze cu noroc în minutul 87, când Harrison a șutat violent în colegul său Itu, care era să devieze mingea în poarta lui Niczuly. Kallaku, în minutul 90+4, a fost aproape să dubleze avantajul covăsnenilor, iar Teixeira a trimis o minge periculoasă lui Niczuly la colțul scurt, la ultima fază a jocului.
Sepsi: Niczuly – Oroian (Oteliţă 46), D. Ciobotariu, Ninaj, Fl. Ştefan – Alimi, K. Varga (Neskovic 63), C. Matei (Bardea 83), Kallaku – M. Coman (Hajdin 89), Breij (Sota Mino 62). Antrenor: Bernd Storck.
Poli Iaşi: J. Fernandez – Todoroski, F. Ilie, Samayoa, Ispas – Marchioni (Miskovic 74), Bordeianu (Itu 67), Stefanovici (Luca Mihai 75), Tailson (Teixeira 83) – V. Gheorghe (Harisson 67), Roman. Antrenor: Tony da Silva.
Cartonaş galben: / L. Mihai 79
Arbitri: Marcel Bîrsan – Andrei Constantinescu, Sebastian Eugen Gheorghe – Andrei Antonie
Arbitri VAR: Iulian Dima, Mihăiţă Necula
Observator: Marcel Savaniu
foto: captură video